Vorbim despre signaletică și funcționalitate.

Îmi plac trenurile și gările.
Probabil pentru că taică-miu e ceferist. Și pentru că au în ele promisiunea plecării.
Am fost în gări în Peru și în Japonia, am fost în gări în Canada și Rusia, în Coreea și India, în Ungaria, Suedia și Scoția, Vietnam și Sri Lanka.

Gările sunt oglinda sufletului unui popor, așa cum tăblița cu Fam.Ing. de pe ușile apartamentelor din blocurile comuniste, defineau conținutul conservei locative.
Gările României sunt monumente ale părăsirii și inadecvării.
Ele sunt făcute să adăpostească triburi de homeleși, bețivi, cerșetori, nu să fie o ușă de intrare în orașe.
Nu este doar o chestiune de curățenie, nu vorbim de ferestre mânjite cu zoaie, de mirosul care izbucnește din wc-urile cu taxă, unde pute a 1986, de inoxurile puse de vreun șefic, că avea un prieten cu depozit de materiale de construcții, de clădirile prăbușite, de peroanele pline de buruieni și de coșuri de gunoi dând p-afară.
Vorbim despre signalistică și funcționalitate, de cum îmi iau informații și cum sunt semnalizate aceste locuri de unde îmi iau informații, despre cum nimănui nu-i pasă să te ajute să te orientezi, mai ales atunci când ești într-o gară modestă, unde trenul oprește doar 1 minut, să nu te urci la ultimul vagon ca să străbați trenul cu bagaje până la primul, unde ai loc.
De la tablourile de afișaj până la birourile de informații, trecând prin toalete, case de bilete, depozitarea bagajelor, ieșiri, peroane, stația de bus, stația de taxiuri, totul urlă: sunteți captivi, unde credeai că pleci tu, fraiere, unde credeai că vii tu, imbecilule, pe aici nu se trece.
Pe aici se stă.
Brașovul, nod feroviar mare, cel mai important oraș turistic al României, este un exemplu perfect pentru tehnica otrăvirii fântânilor pe care o aplică statul român din prostie, lene, răutate sau din toate trei motivele.
Ce este foarte clar, căci ți se spune de 86 de ori, este că ești în Brașov. Scrie pe clădirea gării, pe clădirea Regionalei CFR de lângă, pe o placă la capătul dinspre Sighișoara al peronului 1, pe fiecare peron, pe o plăcuță pe capătul peronului dinspre București.
Cu o mie de fonturi, mărimi, culori, pe o mie de materiale.
Și aici se oprește totul.
Asta e tot ce trebuie să știi, că ești la Brașov, că ai ajuns la Brașov, că vei pleca din Brașov. Brașov, Brașov, Brașov.
Râdeam cu un prieten acum mult timp, cum ar fi să strecurăm o plăcuță cu Buzău, așa, să vedem ce se întâmplă.
Pe uși, ferestre, geamuri, sunt lipite foi A4 care te anunță că ghișeul e închis, că mașina de bilete nu funcționează, că sunt pufuleți de vânzare, că toaleta costă 1 leu, că aerul condiționat e în concediu, că e nevoie de vânzătoare.
Nevoia de informație este rezolvată simplist cu bilețele crescând unele peste altele, într-o varză de celuloză.

Mergem mai departe?
Trenurile.
După vagonul 1 poate vine vagonul 2 dar poate vine vagonul 34, după locul 61, poate vine locul 62, dar poate nu vine nimic sau vine direct 84.
Nu știi câte vagoane sunt, unde opresc, dacă e vagon restaurant sau măcar bar.
Spre deosebire de țările civilizate sau mai puțin civilizate, unde vagonul din compoziția trenului are alocată o zonă de peron, să zicem dacă ești în vagonul 3 ești în zona B, dacă ești vagonul 8, ești în zona E, la noi nu există așa ceva.

Numerotarea scaunelor este făcută cu font minuscul, pe fruntea scaunelor, pitite în locuri în care nu te-ai gândi să cauți.
Biletele emise de CFR sunt niște tichete aiuritoare, cu informația extrem de greu de urmărit pe ele.
Mintea nu trebuie obișnuită cu lucruri simple, trebuie pusă la treabă.
Muncită.
E diferit la noi de alte țări?
Să luăm India, acest coșmar feroviar cu milioane de oameni mișcați zilnic pe acoperișul vagoanelor. Chiar și acolo, domnește o ordine, orientală și gălăgioasă, dar vizibilă. Indicatoarele te ajută să te orientezi, peroanele sunt marcate, casele de bilete sunt semnalizate clar.
Rusia și enormul Transsiberian a plantat gări impozante, adevărate burice ale orașelor, nu maghernițe lăsate să se prăbușească la marginea localității.

Păi și dumneata ce vrei de la noi? De ce ai scris textu ăsta pentru un festival al graficii, când, de fapt, este treaba autorităților să facă ceva, să scoată proiecte la licitație, să identifice nevoi și să găsească soluții.
Pentru că obișnuința tocește evoluția. Pentru că atunci când stai la balamuc, crezi că peste tot oamenii se încalță cu fesu.
Pentru că, sper eu, graficienii care participă la festival vor zice: hai mă să facem ceva pentru o gară, fie că e Buzău, Baia Mare sau Brașov, că vor veni cu soluții și vor merge cu această soluție la CFR.
Și poate, din aproape în aproape, cineva va schimba ceva. Dacă nu, măcar putem spune că am încercat.
Acum, până când nu ne înecăm în resemnare, continuând să ne văicărim privind la alții, întrebându-ne ce au ei și n-avem noi.

Încă o săptămână de CALL FOR ENTRIES  în care puteți participa la prima ediție Bucharest Graphic Days. Detalii aici