Rezidențele creative Cărturești & Graphic Days la Viscri – Flavia Chicin și Radu Spulber – jurnal

 Rezidențele creative Cărturești & Graphic Days la Viscri – Flavia Chicin și Radu Spulber – jurnal

În perioada 15-30 septembrie s-au întâmplat, la Viscri, primele rezidențe de creație din cadrul Bucharest Graphic Days. Au aplicat 23 de artiști din care au fost selectați doi. Mai jos puteți avea impresiile unui moment din timpul lucrului a celor doi câștigători. Lucrările lor vor fi expuse la Cărturești – Verona în perioada 20 Octombrie – 10 Noiembrie.

Organizatorii rezidențelor: Fundația Cărturești, Pro Patrimonio, Bucharest Graphic Days și Graphic Front

Programul complet al evenimentelor Bucharest Graphic Days aici
===============

FLAVIA CHICIN – Aquatinta
Viscri, un sat în care animalele și oamenii își împart fericiți timpul și spațiul. În aceasta perioada de rezidențiat am avut parte de varianta mai puțîn modernă a satului românesc. Mi-am cunoscut vecinii, cele doua cârduri de gâște dintre care una pare fi primit și o rata printre surate,am încercat pizza siciliana de lângă abc-ul din jos de pe strada și am flocăit toți cățeiicăinii și pisicile care te surprind sărindu-ți în brațe când te aștepți mai puțin. A, și nu uităm de cei doi arici din curte alintați cu mâncare de feline în miez de noapte și motanul bătrân care își lenevește oasele ziua în amiaza mare pe iarba încălzită, în timp ce eu încerc mi pun ultimele retușuri de bitum pe placa de metal. Am admirat în fiecare zi căsuțele colorate care ornează strada principala și m-am bucurat de cate o pară căzută din perii plantați prin fața fiecărei porți. Pe scurt, un colț de rai care merită vizitat dar și protejat cât încă mai există.

RADU SPULBER – film
Pe durata zilei cutreier satul în lung și-n lat cu camera în mână, căutând acel moment care să te cuprindă într-o emoție. Mă opresc pe la famillile săsești și stau de vorbă cu oamenii. Îmi povestesc despre istoria lor cu o oarecare nostalgie pentru că nu au mai rămas mulți aici. Între o mână de cornulețe proaspăt coapte de ‘mama’ Gerda și un păhărel de țuică de prune făcută de Nicușor, soțul ei, vorbim despre tradiții săsești și pofte culinare. Gerda aduce șase cutii cu fotografii vechi și ne întoarcem într-un film frumos cu zeci de ani în urmă. La câteva numere mai sus stă și Marlies, tânăra profesoară cu familia ei care s-au întors recent din Germania pentru a-și crește copiii aici în sat, ducând mai departe valorile săsești. La ei în casă se cântă mult și plec de la ei cu speranța că sașii vor avea un viitor frumos în Viscri. Mă întorc la nr. 18 pe seară și mai stau câteva ore pe bancă în șură organizându-mi materialele filmate. În sat e liniște acum… Inspiration kicks in.